Renunţarea la vise

..

În ultima vreme m-am gândit mult la asta. Am renunţat în viaţa mea la multe vise… vise mari sau mici… Am renununţat câteodată atât de greu, câteodată atât de uşor… Important, cred eu, e că mi-am facut de fiecare dată rost de  altele noi, fiindcă un om fără vise e de tânăr pensionar, dar nici un tânăr ce nu aşteaptă nimic mai mult de la viată decât o pensie frumoasă, nu e foarte departe de asi îndeplini visul.

Renunţăm atât de uşor la lucrurile la care visăm ani de zile cu ochii în tavan, când nu mai ajungem să credem în ele sau când sunt prea departe. Uneori când s-au împlinit, ne bucurăm atât de puţin de ele, semn că nu ne-am dorit ceva din veşnicie…ci ceva cu termen de garanţie, cu valabiltate redusă.

Unul din primele vise ale mele, pe care mi l-am amintit cu ajutorul celor de lângă mine, este din ograda bunicii, în care frate-miu şi cu Dani erau şoferi de “autobuz cu butulii”, aşa cum era unchiu’ …şi eu… eu trebuia să.... le spăl hainele şi să îi aştept acasă cu mâncare caldă (cred că pe atunci nu aflasem că există soţii) Am renunţat la a ne mai dori asta când şi eu şi frate-miu am păţit-o destul de serios. Apoi… apoi multe altele. Mi-am dorit bicicletă.. când am terminat abecedarul, am luat premiul I şi am primt una rusească, nou nouta. Puţini mai aveau pe strada mea una la fel. Şi visul acesta l-am purtat până la facultate… Dupa ce am scăpat de sesiunea de vară din anul II am pedalat într-o veselie, singur, până acasă. Apoi în aceeaşi vară într-o noapte m-am izbit puternic de ceva pe mijlocul şoselei. Domnul a vrut sa fie ceva moale, ca să mai aibă cine visa în continuare. M-am ridicat cu greu de pe şosea, dar în clipa aceea am renunţat şi la bicicletă. Mi-am făcut rost de vise mult mai frumoase. Nu cred că-i un lucru rău să renunţi la vise, dacă mai ai puterea după aceea să cauţi în buzunar altele.

Vara asta am fost la tară…  Era sărbătoare, soare, cald… totul atât de frumos.  Verişorii îmi povesteau despre fratele lor cel mai mic, cum în timpul liber pe care îl are, face tot felul de lucruri mici dar frumoase. Am văzut o bisericuţă… făcută din lemn şi pietricele… O fântână, în jurul ei floricele şi iarbă… toate în miniatură, făcute cu migală. Afară în curte, venite ca din poveşti, o bancă…  un vas vechi de lut, ce l-a găsit aruncat în podul bunicii, acum ţinea atâtea flori. Un car făcut dintr-o buturugă scobită, cu roti tot de lemn… avea flori şi mai frumoase. “Proiectul pentru care strânge materiale acum este <<Golgota>> ..“ îmi spuneau ei. Parca îl văd venind de la oraş… verşiorul mai mic… Traian. Foarte fericit scoate din buzunar o cruce de lemn cu un Iisus de metal pe ea. Nu era prea mare.. dar nici mică. Mi-a spus ca un secret, că a cumpărat-o pentru <<Golgota>>. Dupa cum mi-a povestit totul, l-am îndrăgit aşa mult fiindcă mi-am dat seama că facea totul cu atâta pasiune şi nici nu i-a fost uşor să dea câteva sute de mii pe cruce.

Acum, în toamna asta, rece şi târzie, a trebuit să merg din nou la ei. Curtea era mai plină de flori ca niciodată…  flori pe alei, în casă… Doar în oala veche şi în car nu mai erau flori…  acum…acolo ardeau lumânări. La uşă multe coroane şi o pânză neagră. Ploua. Am stat mult afară privind şi gândindu-mă la toate astea…în casă nu mai era loc. Am văzut pe capacul sicriului ce stătea sprijinit de casă, bătută în cuie crucea aceea pentru <<Golgota>>…şi mi-am dat seama cât de mic sunt pe lângă o cruce atât de mare. L-am intrebat mai târziu ce-i cu crucea? Şi mi-a spus senin că: “a cumpărat-o pentru altceva, dar nu s-a mai apucat de treabă şi oricum locul ei e acolo şi nu pe Golgota.”

Nu ştiu la ce vise trebuie să renunţi atunci când ai doar 18 ani şi rămâi fără mamă, probabil la toate… sau la o mare parte din ele. Oricum m-am gândit că gestul acesta al lui nu e o renunţare la vise, ci transformarea lor într-unul singur, cel mai măreţ: să-i dea mamei, acum la despărţire, tot ce are. Dar puterea să le transformi pe toate în diamant, de unde?  Probabil din suferinţă se nasc lucrurile cu adevărat mari, dar de unde vise în durere?

Întrebări la care nu am găsit răspuns, nici atunci când stăteam şi mă uitam la el şi nici acum.

Am scris toate astea fiindcă atunci cand l-am întâlnit am fost prea slab pentru a putea să-i spun ceva. Şi oricum el n-o să vadă prea curând asta, pentru că nu navighează pe net, nu are id de mess şi nici poze pe Hi5. El lucrează cu fraţii lui din greu, pune faianţă şi gresie, dă cu var şi câteodată face lucruri “mici” şi frumoase.

Nu ştiu nici dacă ceea ce am scris eu aici te interesează pe tine prea tare. Nu ştiu nici visele si nici aspiraţiile tale. Nu ştiu cât de greu ai renunţat la ele, dar încet încet le-ai pierdut. Poate ai visat mult timp o iubire cu inimioare, flori multe şi un prinţ cu prinţesa lui… Inimioarele au rămas desenate pe băncile şcolii, din când în când sângerand, florile au mai apărut câteodată… dar el… el încă nu. Îl mai aştepţi şi acum, sau…

Nu vreau să aud că ai renunţat.

Vreau doar când ne mai întâlnim, să îmi povesteşti noul tău vis.

 

10 noiembrie 2007 Sebi

 

 

Putea-vom auzi melodia tainică a fiecărui lucru? Putea-vom asculta un zâmbet? Şi ochii văd ei într-adevăr, dacă nu emană o muzică îndepărtată şi dulce? Ce sunete pleacă din priviri şi pier în umbra melodioasă a inimii? Totul prinde glas timid şi lucrurile parcă-şi înalţă acordurile spre cer...
Ca un bolovan astral, senzaţii tulburător de fine să te apropie de taina muzicală a fiinţei. Auzi totul, plânsul etern al unei lumi ascunse? Parcă florile şi-au rupt rădăcina în inimă… şi ai rămas singur cu suspinele ei...
Asculţi amurgul unui crin? Sau melodia sfâşietoare a unui parfum necunoscut? De-am mirosi un trandafir până la sunet, ce alt drum ne-ar deschide mai delicat o lespede de azur? Şi azurul însuşi nu-şi pierde strălucirea, ascultând o muzică cobrând spre noi?... de la Ioana . . . . . .

Culori Eram copil cand Tu-mi scaldai viata mea-n culoare Atunci oriunde Te aflam, In floarea de cires pe ram, In glasul mamei cand plangeam, In cantec si in soare.
Si-n ziua-n care m-ai ales sa ma unesc cu Tine A rasarit un curcubeu De dragul Tau si dragul meu In zarile senine.
Cu cel mai dulce legamant ma daruiam iubirii Si-mpartaseam cu Tine-un gand Si-un nou fior si-un simtamant Si tainele sfintirii.
Abia atunci am inteles ce taina este-n floare De-ascunde-un curcubeu in ea Si-am inteles ce-nseamn-a da Unei vieti culoare.
Din cerul Tau mi-ai coborat albastrul nemuririi Iar soarele mi l-ai aprins Sa-mi arda-n rosu nemaistins Cu flacara iubirii.
Si am primit din albul Tau neprihanirea vietii Iar floarea de cires parea A fi neprihanirea Ta Sub roua diminetii.
Din crudul mugur dezvelit dand soarelui binete Un verde nou mi-ai daruit Si-un nou suras si-un rasarit Si-o noua tinerete.
Culoarea aurului scump mi-ai coborat din soare Rasfranta-n graul de pe camp Sa-nvat ca plata celui Sfant Ca plata cea de pe pamant E infinit mai mare.
Trecut-a timpul ca prin vis, cum in gradina, floarea, Cu dimineti de paradis, Ori seri cu cerul prea inchis, S-au dus cu viata si s-a stins Incet, incet culoarea.
Iar cand privirea ce mi-ai dat sa+nstrainat de soare, Iar albul, albul meu curat S-a ofilit, s-a intinat, N-am mai zarit culoare.
Cel mai in clocot rasarit de-ar stapani cuprinsul Si-n jur culori cu mii si mii S-ar naste ne-ncetat mai vii, De am in suflet numai gri Mi-e gri intreg cuprinsul.
Dar daca nu as fi pierdut din viata mea culoarea In veac nu as fi cunoscut Cel mai de pret si scump avut Ce-l pot primi: IERTAREA.
Si azi, spalat in rosu-aprins ma rog in pacea serii: Ma tine-n bratul Tau cuprins Si da-mi din harul Tau nestins Ca sa cunosc din necuprins Culoarea invierii.   Nuti Dragomir
Poezia asta, m-am gândit să fie un cadou.. pentru mine, azi de ziua mea. Încă n-am vorbit cu Nuti, dar o să-i spun. Unii stiţi din tabără că îmi plac foarte mult aceste versuri... prietenii stiu de ce. Sorin zice să fac un film fain cu poezia şi cu nişte imagini frumoase. Eu azi aş pleca singur pe lună, după ce o să-mi treacă şi o să mă întorc, sper să vă pot aduce de acolo câteva imagini frumoase.
Ce să îmi treacă? De fapt unii din voi stiţi că în zile ca acestea eu nu am o stare foarte bună, cei care m-aţi sunat sau mi-aţi dat mesaje, aţi putut simţi asta pe pielea voastră. Multumesc mult, voi faceţi ca această zi să treacă mai repede, că oricum pe lună tot nu o să ajung.
Alex îmi cântă la orgă, mesajele curg. Îmi pun mâinile la urechi.. nu mai răspund la nici un mesaj.. [nu-i frumos din partea mea, ştiu, dar eu sunt inginer] deschid pagina de la YouTube şi caut: "Vine o zi"...
Azi verişorii mei au rămas fără mamă. Şi-a luat zborul. "Un copil se naşte acum.. un bătrân îşi ia rămas bun" - De ce aşa? - O ştie EL!
Poate vă gândiţi că din această cauză, tentativa asta de site are culori aşa sumbre. NU! Abia Acolo unde s-a dus mama lor sunt culorile adevărate. Acolo se numeşte: acasamea.cer
02 noiembrie 2007 Sebi
		Pozele sunt facute in mare parte de fratele meu Emi, cateva de mine, si una de Octi, va las pe voi sa ghiciti care (cea mai frumoasa, bineinteles :)))

 

Frica de zbor

Îmi aduc aminte de prima predica ce-am tinut-o în biserica din sat. Era anul Domnului 1992, americanii erau deja in Irak, domnul Iliescu era presedinte, iar eu predicam. M-am rezemat de amvon, am cascat gura, am bulbucat ochii, mi-am oprit tremurul genunchilor (începeam sa aplaud cu ei) si-am racnit ceva timp de cinci minute. Apoi m-am asezat jos obosit. Îmi doream sa mor un pic.

Dusmanul numarul unu al slujirii e frica. Frica de ridicol, de nereusita, frica tabieturilor distruse, frica muncii în plus, frica mediocritatii. Frica paralizeaza, frica taie aripile, scoate ochii, întepeneste mintea. Slujirea implica enorm de multe costuri care capata în mintea noastra proportii planetare.

Puii de vultur manânca bine. Parintii fac naveta sa hraneasca niste indivizi obezi si urâti cu ciocuri deschise cât viata. Aripile sunt mici, numai burdihanul e mare. Satui de-atâta capusala, pierzându-si rabdarea, parintii într-o zi, îi arunca pur si simplu din cuib si astfel încântarea zborului începe cu frica prabusirii în hau. Ca sa-ti scapi viata începi sa bati din aripi si burta se face subtire.

Dumnezeu face acelasi lucru cu noi. Ne arunca din cuiburile confortabile si caldute, ne lasa în bataia vântului rece, ne obliga sa privim prapastiile cu ochi mari si parca suntem suparati pe El. Ne iubeste de aceea ne lasa singuri. Sau aparent singuri. De copil ai grija mai multa, nu atunci când îl tii de mâna ci când l-ai lasat sa faca primii pasi..

Când am facut primul salt cu parasuta dintr-un avion militar, ne-au aruncat de-a dreptul în gol. Stateam întepeniti în usa si multi a trebuit sa-si schimbe pantalonii dupa ce-au ajuns jos. Dar nimic nu se compara cu sentimentul de-a te sti singur si biruitor printre nori, aproape de soare, unde cerul e curat, unde esti stapân peste stele, unde poti chiui si poti speria vulturii aruncati si ei din cuib.

Ne trezim pe la spital, cu examene cazute, tradati si fara pâine si fara orizont. Nu-i nimic! Înseamna ca Dumnezeu scutura cuibul cu lenesi grasi. A sosit vremea luptei solitare, vremea datului din aripi, vremea vâslitului fara tandem. Vor fi caderi, aterizari fortate, pe burta si în bot, dar n-are importanta atâta timp cât ai zburat macar o clipa.

Postul si rugaciunea parintilor, jertfa lor financiara trebuie folosite cu moderatie. E plina lumea de lipitori, de aceea scrieti-va numele personal pe un razboi câstigat sau pe o lupta pierduta, aruncati cârjele si umblati liber, fara frica. Mai bine o zi leu decât o viata întreaga pechinez. Rugati-va sa traiti frumos nu numai mult. Adrenalina 100%. Restul e doar existenta în cuib mirositor iar vulturii care nu zboara seamana cu gainile aviare si furajate de la AVICOLA.

Vladimir Pustan

 

Colivia

               „Dumnezeu a iubit pasarile si a creat copacii. Oamenii au iubit pasarile si au creat coliviile. ” Jaques Deval .

Ploua de început de toamna cu stropi de vacanta ratata. Puii de rândunici stau cu ochii holbati la norii ce-au prins cocleala anotimpului furat.

Ma simt tot mai apasat de lipsa de spatiu si de lipsa de timp. Vaduvit de idei si singur, ca un urs ce nu se mai poate ridica din bârlog. Un fel de hibernare a mintii, cu sufletul amortit, iar duhul incapabil de-a auzi cântecul de cocos al vietii. Ma simt în colivie …

Nu pentru pasari le-am creat. Ne-am asezat noi însine în ele. Bucurosi de realizarile noastre, le-am aurit. Ne-am facut case care seamana a colivii, ne-am închis usa viselor. Mâncam programat, iubim liniar, gândim în sabloane.

Hristos n-a creat o noua religie ca erau destule, ci a aratat o noua cale. Dar calea fara colivie nu face doi bani, am zis, asa ca avem colivie. Obiceiuri, traditii, istorie. Ne mândrim cu vechimea religiei noastre ca si cu vechimea unui vin sec. Nu ne mai închinam liber, am pierdut bucuria pentru ca n-am vazut canari fericiti în colivie.

O colivie a copilariei. „Sa nu fugi ca racesti! ” „Stai în casa sa nu te bata copiii de tigani! ” „Uita-te ce mâini murdare ai! ” „Hai ca ai ore de pian, de franceza, lasa joaca! ”

O colivie a scolii cu meditatii si 8 ore pe zi, teme pentru acasa, bacuri masluite si facultati la care te trimit parintii.

O colivie a tineretii „Uita-te ce fusta are Adriana! ” „Sunt plin de cosi! ” Internet caffe, plimbari prin parcul mort, iubiri interzise, ore la care trebuie sa fii acasa, prietenii tradate …

Colivia casatoriei „Hai sa mergem la mama ca n-ai vazut-o pe soacra-ta de 10 zile. ” „Numai tu nu mergi în Spania. Toti câstiga bine, noi stam în colivia de apartament. ”

Colivia serviciului, a spondilozei, apoi moartea eliberatoare.

Nu-i pesimist? Nu! Vorbesc de dincolo. Nu închisoare a timpului, a spatiului, nu frontiere în fericire. Iubiti libertatea! Visati la ea, n-o cautati, pe pamânt nu exista.

Unde nu ne-au facut altii boxe, celule, colivii, custi, ne-am facut noi însine, ca viata n-are haz neîngradita.

Lumea e o mare gradina zoologica în care toti stau cuminti în custi si latra la luna. Nu exista vizitatori pentru ca, spuneam, toata lumea e prezenta. Salutul nostru ar trebui sa fie: „Sa-ti fie colivia suportabila! ”

Astept ziua frângerii gratiilor si a primului zbor liber. Astept sa-mi fac perna dintr-un nor pufos …

Vladimir Pustan

 

Pe locul tau

Nae Ionescu spunea odata ca un bun român este acela ce respecta ce poate face altul si nu poate face el.

Când creierul comanda unui madular al trupului sa faca ceva si acesta îl trimite la plimbare înseamna ca acel madular e paralizat. Dar când un madular face lucrarea altuia (bunaoara sa te scarpini în ureche cu degetul de la picior) e nebunie.

Petru a predicat si trei mii de oameni s-au pocait. Pavel a predicat si el si un tânar a cazut de la fereastra si a murit. Pavel trebuia sa scrie scrisori, sa înfiinteze biserici, sa unga pastori. Petru trebuia sa predice.

Avem înscris în gena maladia de a vrea sa facem tot ce nu putem dar de asta ar trebui sa scapam prin pocainta. Grecii spuneau ca trebuie sa te cunosti si pe tine însuti nu numai pe Dumnezeu ca sa poti fi folositor societatii.

A critica o persoana care face un lucru pe care tu nu-l poti face asa de bine e problema clinica. Iorga zicea ca lovim în maretia care ne insulta. Eu cred ca insulta si lucrarea altuia pe cel ce nu face nimic sau doar hraneste câinii cu frunze.

De ce m-am apucat la vorba cu ideile acestea? Îmi repugna ideea profesionistului fara duh dar ma dispera la fel de tare si a duhului fara stiinta; adica arta de a te afla în treaba.

Dati Cezarului ce este al Cezarului. Ajutati-i pe cei ce au un talant sa-l puna în lucrare. Nu mai puneti dop celor ce vor sa faca, sa dreaga, dar faceti orice lucru ca pentru Domnul. Trainic, bine, profesionist. Nu cântati dupa ureche, nu predicati din amintiri, nu slujiti dupa simtaminte.

E vremea sa întelegem ce tragedie ar fi fost daca apostolii se ocupau de ciorba saracilor si diaconii ar fi dus Evanghelia la marginea pamântului.

Fiecare la locul lui. La loc comanda si înainte mars!

Vladimir Pustan

 

Confesiune de sfârsit de vara

Nu mai am prieteni… Nu e greu sa-ti faci prieteni, ci e greu sa-i tii dupa aceea. M-am saturat stiind ca mai am putin de jumatate de viata de trait, sa fac eforturi sa-i mai tin lânga mine…

Ma enerveaza toate subtilitatile de bon-ton, toate telefoanele la care trebuie sa sun sa spun cuvinte alese, sa-i scarpin între cornite, sa le urez „La multi ani!” si sa-i ating la coarda sensibila.

M-am plictisit de oameni casanti, fragili „Handle with care.” Care se supara la 10 dimineata, le trece la 14 00 si la 18 00 sunt iarasi ca niste curcani aviari.

N-am voie sa beau supa direct din farfurie, mai bine stau si hapaiesc 120 de linguri cu apa fiarta si cubulete de Knorr ca asa-i normal „vezi ca te vede cineva”. Manânc crispat, ma asez pe scaun într-un anumit mod „ti-ai uitat batista acasa”, „nu merge camasa asta la pantalonii cu dungi.”

Ma tulbura vara asta care-a trecut prea repede, abia a asteptat sa fuga zdrentaroasa, ne-a lasat ceva inundatii si de acum vor mai fi vreo 8 luni de frig, ceata si ploaie.

Îmi vine sa arunc cu rosii în luna, sa se faca bulion lunatic. Aseara am mâncat o felie de pepene, a fost buna doar pe la mijloc, pe ce m-am apropiat de coaja avea gust de cartofi adusi de la Gaiesti. „Asa-i viata!” am reflectat. Pe ce te apropii de coaja de pamânt, viata are gust de piatra de moara, scrâsnita între dinti.

Am luat drujba pe umar, m-am dus în gradina si-am taiat toti prunii încarcati cu roada. Vreo zece pruni si doi ciresi mi-au stat în cale si i-am trântit fericit la pamânt, razbunându-ma pe vara si prieteni.

Nu mai am vreme sa tot astept sa faca prune bune. Am calculat ca daca pun altii în pamânt, de soi ales, mai am timp sa vad cum cresc si poate mai apuc sa manânc altceva… Pentru ca ma grabesc de aceea am plecat cu drujba.

A mai ramas timp putin si nu mai vreau sa-l pierd ca pe cel ce-a trecut…

Vladimir Pustan

 

Filosofia materialist-dialectica a bacului

167.363 de emotionati mai mult sau mai putin. 8.408 nici n-au mai dat pe la scoala. Toamna nu-i ca vara si s-au gândit ca melancolia frunzelor cazute îi va înmuia pe nesimtitorii dascali. 60 au fost prinsi cu fituici si-au fost dati pe usa afara. Saracii. Ceilalti au ramas în sala pentru ca pe ei nu i-a prins nimeni.

O fiica emanata de buticar a tras un bilet. Blestem ! A mai cerut sa traga unul pornind de la nota 8. Blestem dublu ! Era habarnista beton. S-a ridicat din banca s-a dus în fata profilor si-a scos câteva milioane si le-a pus pe catedra. A fost data si ea pe usa pentru ca erau prea multi ochi. N-a învatat nimic de la taica-su care dadea mita cu delicatete si discretie.

Bacul e vara si e cald. Fite, ochi întorsi pe dos, fuste scurte, pantofi cu toc înalt, slituri lungi, parinti cu subsiori. Cei cu dare de mâna au cheltuit pâna la 1000 de euro grei pe consultatii asa ca inima ticaie zburdalnic. „Gaudeamus igitur” e frate vitreg cu „stultitie laus”.

Si cum stateau vârâte în materialul acela putin de fusta, vine dezastrul. Comisia e condusa de o profesoara acra si conservatoare ce vrea sa le vada pe fete îmbracate. S-a golit curtea scolii în cinci minute. Taxiuri, girofaruri, Dacii ponosite toate au pornit ca la formula 1. Dupa un sfert de ceas curtea era iarasi plina. Parca era liceul, manastire de maici. Mai trebuia numarul matricol tatuat pe unde mai ramasese loc de dragoni si paianjeni.

Mi-a scris unul un e-mail zilele acestea. E etic sa dea si el bani cu clasa, sa se înmoaie comisia ? Ce zice Biblia despre mita ?

Nu stiu ce-a facut la bac. Sper sa-i fi placut Eminescu ca daca nu o sa ramâna de caruta eticii.

În urma cu douazeci de ani când am dat eu bacul, am dat din româna, matematica si fizica, la ultimele doua fiind paralel, iar la româna perpendicular.

La fizica curgeau valurile pe mine când vine proful de fizica în clasa, scoate afara pe cel ce ne supraveghea si începe sa scrie pe tabla rezolvarea. „Ma, eu am cancer si o sa mor curând. Voi rugati-va pentru sufletul meu”. Dupa ce a iesit din sala m-am hotarât sa ma fac pastor…

Vladimir Pustan

Moartea domnului Trandafir

N-am sa scriu azi despre elevii ucisi în scoala, nici despre jandarmii care-i pazesc pe cei vii. N-am sa scriu nici despre filmele pornografice facute în salile de clasa dupa terminarea orelor. M-am hotarât sa nu pomenesc nimic despre popii care-i obliga pe copiii penticostali sa-si faca cruce la afurisitele ore de religie. Nici un cuvânt despre meditatiile cu ghiotura, salile reci, toaletele infecte, manelele din pauza, lipsa evidenta a bunului simt, a bunelor maniere.

N-am sa scriu nimic despre elevi, nici despre cei sapte ani pe care trebuiau sa-i aiba de acasa, nici despre telefoanele care suna în timpul orelor, nici de masinile cu care umilesc naspeturile de colegi saraci. Nu ma leg de fusta de-o palma, nici de buricul gol. Nu ma pot pune împotriva dorintei legitime de a fi „cool”, „beton”, „adevarat”, „haios”, „sic”. Eu nu sunt decât un „pastor bulangiu”, dupa cum am fost etichetat într-o zi în scoala de câtiva gelati.

Eu scriu despre moartea domnului Trandafir. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca! Sa-i fie tarâna usoara! Cum, nu stiti cine a fost domnul Trandafir?

Am primit saptamâna asta pe You Tube doua filmulete. O directoare de liceu cu fusta mini, dansa beata la un banchet de absolvire cu baietii pe care-i dezbraca de camasi. Fetele, pe margine, aplaudau.

Nu stiu cum a fost aleasa, parasuta aceea, directoare de liceu. A pus-o alianta D.A., au ales-o tinerii sau fusta mini a fost de vina.

Celalalt filmulet era filmat într-o clasa. Elevii au hotarât sa faca ceva nostim si pe când profesorul s-a aplecat la tabla, unul dintre ei i-a tras pantalonii, iar altul a filmat smecheria.

Deci nu stiti cine a fost domnul Trandafir? Voi cunoasteti doar pe domnul Vucea sau pe domnul Marius Chicos Rostogan, iar la astia merita sa le tragi pantalonii.

Crapi pe tine de râs, nu alta. Si apoi plângi bezmetic si mergi pe „e referate” sau pe „referate.com”. Cine e „foca” ala domnu ' Trandafir?

Am avut anul acesta întâlnirea de douazeci de ani de la terminarea liceului. Dirigintele a intrat gârbov, dar ne-a fost groaza sa facem gât, sa nu ne plezneasca. Cu vorba zicând „mai domnule”, pentru ca palme nu a tras decât la niste smecheri pe care i-a prins fumând un chistoc în WC. Apoi i-a tuns zero.

Cei care stiti cine a fost domnu' Trandafir va chem la slujba de înmormântare, care are loc zilnic între orele 8 si 14 si dupa masa în alte scoli, sub egida Ministerului Educatiei si Cercetarii. Vor aduce flori si coroane toti profesorii populari, împreuna cu mamaligile de dascali ce si-au distrus autoritatea înaintea elevilor prin mediocritate, smenuri, ciubucuri, capete plecate etc. etc.

În loc de marsul funebru se va cânta, piano, cântecul lui Guta Salam „Am gagica profesoara”, iar pe catafalc se va pune înramata diploma de bacalaureat a lui Gigi Becali.

Vladimir Pustan

 

La ce facultate sa dau ?

Nu stiu daca nu-i prea târziu subiectul…

Traim într-o competitie acerba, auzind de când ne nastem cuvinte ca : „sa fii cel mai bun, cel mai tare”, „sa nu ne faci de rusine” etc.

Lumea se împartea în doua. Era pe deoparte marea masa de navetisti si pe de cealalta parte o minoritate de studenti priviti cu o aura de sfinti. Mi-aduc aminte cât de bine ma simteam ca si copil doar când îmi dadeau voie sa pun mâna pe ei. Mi se parea ca aveau si virtuti vindecatoare.

Azi studentul nu mai e ce-a fost. Puzderia de facultati si derizoriul diplomelor, lipsa unui loc de munca „dupa”, capsunele culese de ingineri în Spania au facut ca facultatea sa fie privita cu alti ochi.

Pentru cei ce se hotarasc totusi sa faca pasul spre o facultate încep sa despic firul în patru.

Un prim factor care trebuie luat în seama este obiectivitatea autoevaluarii. Adica ar trebui sa-ti cunosti puterea resurselor intelectuale, fizice, psihice ca sa nu clachezi. Ar trebui sa stii care-ti este puterea resurselor materiale. Nu-ti poti nenorocii parintii, sa traiasca numai cu pâine goala si sa-si vânda casa si pamântul ca tu sa poti face o facultate. Nu-i rusine ca nu poti. Rusine e sa nu poti si sa nu stii asta. Sa te tina banii babacului în scoala „pilele”, mila profesorilor si sa râda toti de tine, iata o minitragedie.

Un alt factor de care depinde decizia ta e capacitatea de a fi un visator realist. Când întrebi un copil ce vrea sa fie atunci când va fi mare, spune invariabil: „politist, medic, cosmonaut”. Multi nu se mai trezesc din acest vis. Nimeni când e copil nu viseaza sa fie maturator de strada, buticar, capsunar, casnica, etc.

Este bine sa putem visa dar fericirea e sa poti sa-ti transformi visele în realitate. Ori realitatea e dura.

Sa nu uitam ca decizia alegerii unei facultati este influentata si de puterea pe care o au parintii asupra ta. Parintii, sa nu uiti asta, sunt întotdeauna subiectivi. Nerealizarile din viata lor, vor sa le stearga din amintire prin tine. Atunci vor bate cu pumnul în masa si te vor trimite la facultatea la care si-ar fi dorit ei sa fi fost atunci când erau tineri.

Exista si spiritul de turma si luat de val te duci acolo unde anturajul, clasa, moda timpului dicteaza.

Ce rol are Dumnezeu în toata problema asta ? Depinde cum pui problema. Daca vrei sa dai la facultate sa ai diploma ca toata lumea, sa ai putere, sa te umpli de bani, sa te poti casatori mai usor, atunci Dumnezeu nu prea poate fi convins sa intervina în vre-un fel. Daca ai hotarât ca facultatea sa-ti fie unealta în largirea împaratiei cristice adica sa te pui cu diploma cu tot în slujba Domnului, atunci Cel Prea Înalt se va simti obligat sa te ajute.

Reflectati la cele ce v-am scris si dati buzna la usa facultatilor.

Nu e obligatoriu sa ai facultate sa ajungi în cer. Dar e bine daca poti sa faci doua si apoi doctoratul.

Sa aveti putere !

Vladimir Pustan

 

Mutantii nonvalorii

Nu sunt un nostalgic al scolii interbelice cu baieti cu chipiu si numar pe umar si fete în uniforma. Nici a liceului de baieti si a celui de fete. Am trait tâmpenia liceului tip „fabrica de meseriasi” striviti de comunismul obtuz si din uniforma eram parasutati direct în salopete de miner sa dam tarii cât mai mult carbune.

Dar ceva se întâmpla cu scoala contemporana si multe aspecte îmi scapa. Am strania senzatie ca la nivel mondial, cineva, undeva a hotarât ca scolile sa nu mai ridice oameni care sa gândeasca. E nevoie de turma sa poata fi condusa usor, sa manânce la comanda, sa plânga la telenovele. Scoala un mare fast-food cu referate culese pe net, cu ore grabite si profesori obositi. Desacralizarea se vede în baruri unde elevii beau „Cinzano” cot la cot cu profesorii, fumeaza împreuna într-o dulce înfratire intelectuala. Absentele sunt motivate cu sutele iar valorile promovate la liceu este decolteul cât mai larg, telefonul mobil cu camera video, hasisul prizat în toaleta, masina din parcare sau taxiul care te aduce sau body-guarzii platiti de babacul sau numarul de relatii sexuale saptamânale.

Eu scriu aceste lucruri în mijlocul examenului de bacalaureat când cea mai buna generatie de tineri pe care i-am avut în biserica sunt în foc. I-am vazut tristi zilele acestea. Îmi spuneau ca n-are rost sa înveti când cei ce s-au remarcat timp de patru ani prin absente, bautura, batai, telefoane si masini au note mai mari decât ei. „Care-i secretul ?” i-am întrebat. „Plicul” mi-au spus. „Noi ne-am dus cu emotii, trebuia sa ne ducem cu plic”. Si s-au dus si supararea mea s-a transformat în deznadejde când mi-am dat seama ca a functionat. Acum nu o sa le mai pot scoate din cap ideea ca sfântul si gunoiul, geniul si tâmpitul, eroul si lasul, virtuosul si imoralul sunt tot una. Variatii pe o tema data. Se vor clona în milioane de exemplare care vor întelege ca viata cu nedreptatile ei e parte a examenului ce-i asteapta înaintea marii trieri de la sfârsitul acestei lumi când Dumnezeu va desparti clar si sigur si pentru totdeauna lumea în doua.

Vladimir Pustan

 

Viata ca examen

În urma cu 19 ani stateam cu ochii holbati la subiectele examenului de bacalaureat. Era început de vara si n-aveam chef de nimic. Nu eram nici motivat sa învat. Am avut pâna la 18 ani doua visuri. Casetofon si bicicleta. Le realizasem pe amândoua. Pe deasupra o aveam si pe Leni de prietena si nu stiam de ce se îndragostise de mine. Poate din cauza casetofonului. Ne-au ajutat profii s-o scoatem pâna la capat cu bacul si apoi m-am dus la faculta la Cluj la drept pentru ca toti se duceau la Cluj la drept.

Am calatorit toata noaptea cu trenul, un tren amarât si încet. Parintii nu au venit cu mine si când i-am vazut pe ceilalti flancati de mamici, tatici, bunici si nasi mi-a fost ciuda pe toti.

În vara aceea am pierdut totul. Am cazut la examen, Leni a plecat de la mine, mi s-a stricat casetofonul si bicicleta i-am dat-o la Nicu sa faca turul României cu ea. Aveam 18 ani si jumatate si în toamna am plecat în armata si m-am tuns zero.

Când am venit de la Cluj de la examen, am fugit direct la marginea satului si m-am aruncat în Crisul Negru. Era vara, era soare, eram liber si habar n-aveam ca ce urma era un lung si nesfârsit examen.

Va iubesc pe toti, ciresari cuminti si sfinti ce-ati dat examen de capacitate, ce veti da examen de bac si apoi de facultate, va iubesc si vreau sa va spun ca acestea vor fi cele mai usoare examene pe care viata vi le pune în fata. Daca nu o sa le treceti pe acestea din vara nu-i problema. Un crestin trebuie sa fie destept pentru ca pocait cult e pleonasm. Dar aveti si dreptul sa cadeti. Adevaratii oameni sunt cei ce stiu sa se ridice scrâsnind din dinti, mergând mai departe.

Bafta e un cuvânt ce vine din limba caldararilor si înseamna noroc.

Eu va doresc sa fiti senini. E înca vremea cireselor !

Vladimir Pustan

 

În cautarea fericirii - Simplista problema a fericirii

Psalmul 73:28 - „ Cât pentru mine fericirea mea este sa ma apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adapost, ca sa povestesc toate lucrarile Tale. ”

Prima lege iesita de sub perucile transpirate ale celor care luasera cu asalt pamântul gasit de Cristofor Columb a fost ca omul are dreptul, ba chiar si obligatia sa caute sa fie cât mai fericit.

Fugim dupa ea ca si câinele în jurul cozii…

Anii ne sunt fericiti, sarbatorile, casatoriile, mortii si vii, urarile, plecarile.

Unii au crezut c-au prins-o de mâna si se numeste sanatate, lipsa datoriilor în banca, o nevasta lunga, conturi grase, masini ca sageata, case de piatra, diplome grele, obraz subtire.

Daca nu-i aici, înseamna ca fericirea e starea când stai în pozitia lotusului cu ochii închisi, respirând din 10 în 10 minute, mâncând o zi pe saptamâna, având parte de câte-un „golden showers” de la confrati.

Între Irinel Columbeanu si Gregorian Bivolaru nu e nici un numitor comun. Si asta se vede de la o posta.

Nimeni n-a vazut un milionar râzând, dar nici Simion Stâlpnicul n-a zâmbit vreodata.

Atunci, daca nici posesiunile nu te pot face fericit si nici nirvana, ar mai ramâne calea simplista a hedonismului. Pentru cei ce nu gasesc o cale de mijloc între martiraj si narcisism, viata e ca o moneda pe care o poti cheltui cum vrei, dar o singura data.

Obosit sa-si mai zideasca palate, sa-si mai cumpere vii, sa mai adune aur, Solomon si-a programat fericirea dând drumul la manele cât a putut de tare, bând vin cât a putut de mult si dansând cu cât mai multe neveste înainte de a plonja sub masa. N-a fost mai fericit pentru ca mahmureala de luni nu face pe nimeni optimist. Asa ca, vorba lui Bob Dylan, totul e „vânare de vânt”. Dar nici marijuana nu rezolva problema.

Istoria lumii se învârte în jurul acestei probleme existentiale. Evenimentele se succed fara logica, dar nu si fara finalitate. Daca Abraham Lincoln a avut dreptate când a spus ca oamenii sunt fericiti doar cât se asteapta sa fie, atunci suntem de plâns si fara nadejde.

În urma cu 2000 ani, fiul dulgherului din Nazaret a raspuns la întrebarea nepusa a poporului ce statea pe iarba, sus, pe munte. Lucrurile erau simple, poate prea simple pentru asteptarile lor si ale noastre. Avem, de atunci, cea mai nefolosita reteta din univers, cea mai putin aplicata metoda de a fi fericit. Si ceea ce spune Isus nu e balmajeala filosofica, ci adevarul pur. Dar adevarul e ca si sapunul - nu e folositor decât daca-l aplici.

Vladimir Pustan

 

E atât de aproape fericirea

Pentru mine fericirea nu e o stare, nici o vacanta, nici un bilet câstigator la loto. Pentru mine fericirea e sa pot privi cu ochi obositi apusul de soare care în fiecare seara se tolaneste obosit peste via lui bace Pantis sub deal.

Sa simt mirosul transpirat si dulceag emanat de crestetul celor patru copii ai mei care-si descarca acasa arsenalul militar dupa lupta cu curcanii sorei Catalina.

Fericirea e pentru mine dimineata când tulbure înca de somnul nesomn îmi beau prima cafea cu sotia vorbind de una alta. Cealalta cafea o beau împreuna cu fratii pe care-i ascult cu aceleasi probleme existentiale si apoi le uit pentru ca le uita si ei.

Fericirea e sa n-am nimic si sa stapânesc toate lucrurile. Când n-am masina mi-o dau prietenii pe-a lor, când n-am avut lemne de foc mi-au adus ei, când a trebuit sa ma mut la oras mi-au amenajat ei un popas, sunt cel mai bogat om de pe fata pamântului. Ma simt înconjurat de dragostea oamenilor cu sentimentul cald al cojocului iarna încercând sa întorc câta iubire pot.

Pe cei ce m-au vândut îi iubesc cu dragostea mirarii pentru ca cei treizeci de arginti sunt prea putini si nu-i ajuta la mare lucru.

Cu fiecare primavara ma trec putin si intru în vara mai întelept, ca toamna sa mor cu frunzele si iarna sa traiesc alergând pe drumurile înghetate ale tarii, vestind Cuvântul Cuvântatorului la bisericile pline de frati si de iubire.

Acum când scriu aceste rânduri stau pe un pietroi cu picioarele în valea Sohodolului privind apusul de soare în timp ce dincolo de susurul apei se aud strigatele ciresarilor care se pregatesc de focul de tabara. E atât de aproape fericirea…

Vladimir Pustan

 

Despre cer si pãmânt

Ne este tot mai draga viata. Încercam s-o prelungim nefiresc cautând cu disperare leacuri miraculoase, elixirul de tinerete fara batrânete si viata fara de moarte. Privim cu groaza orice înmormântare, ascultam cu inimile obosite predici tot mai putin convingatoare despre viata de dincolo. Ne numaram cu îngrijorare zilele si orice aniversare ne umple de melancolie.

Traim un crestinism care se agata cu disperarea lianei bolnave de ziua de azi, crestinism ce traieste totul pentru prezent, un crestinism decadent si molatic. Nu putem întelege cum un arab sau o cecena au ca singur gând sa se nasca, sa aiba repede o copilarie plina de privatiuni si atunci când tineretea e în floare sa-si puna o centura cu dinamita în jurul mijlocului si sa se arunce în aer cu vre-o douazeci de dusmani cu sentimentul multumitor al datoriei împlinite.

Am fost în Maramures la o biserica, erau optsprezece frati de toti si când am iesit de la program am vazut aproape o mie de oameni coborând de pe un deal: „Ce-s cu astia ?” am întrebat. „Nimic, vin de la slujba. Sunt martori ai lui Iehova” mi-a zis unul din frati.

I-am înteles. Când ai casa cu trei etaje, masina de masina, piscina si cont gras ca un porc de Craciun, nu-ti mai vine sa le lasi balta si sa pleci spre vesnicie indiferent unde ar fi aceea. Adica nu ai da siguranta unei vieti amarâte pe nesiguranta unei vesnicii tulburatoare. Adica nu ai da cioara din mâna pentru pasarea de pe gard.

Am tinut câteva predici cu frumusetea raiului si-am vorbit despre porti de piatra pretioasa, strazi de aur. N-au avut efect. Atunci am încercat câteva despre chinurile iadului, smoala, draci cu frigari, folosind si poze. Nici acestea nu au reusit sa îngrozeasca.

Mi-am dat seama ca trebuie sa încep un ciclu de predici cu titlul: „zece retete pentru succes” sau „cinci pasi spre bunastare” sau „Cum sa te îmbogatesti în trei sute saizeci si cinci de zile” si cred ca biserica ar fi plina.

Sunt câteva lucruri care trebuie pretuite pe pamântul acesta. Toamna bunaoara. În cer nu va mai fi toamna sa moara frunzele. Apusul de soare, alt lucru. În cer soarele nu va mai apune niciodata.

În rest sa nu va para rau de nimic din ce veti lasa. Pamântul acesta va arde, Dumnezeu îl va preface torta ca sa aiba cu ce aprinde marea si vesnica flacara olimpica unde se vor desfasura întrecerile iadului.

Vladimir Pustan

 

Din ciclul: De ce se ceartă fraţii

[Atenţie, întâmplare reală, dar orice semănare este pur întâmplătoare!!]

Doi tineri căsătoriţi stau la masă...

Deodată un şoricel trece pe prin faţa lor pe duşumea...

Soţul zice: Ai văzut un şoricel? A ieşit din dreapta şi a trecut prin faţa noastră!!!
- Da am văzut, zice soţia după ce şi-a tras răsuflarea, dar din stânga a ieşit.
- Dacă îţi zic eu că din dreapta a ieşit, am văzut .. trebuie să fie şi o gaură acolo...
- Nu... am văzut şi eu că din stânga a ieşit .. poate tu n-ai fost atent.
- Eu am fost atent.. da tu poate n-ai văzut bine, zice soţul.
- Eu să nu văd? Poate tu eşti chior!
- Tu esti chioară... tu şi cu maică-ta care te-a făcut!
- Ce ai zis mă? Da ai tăi cum sunt mă? Ai tăi îs şi mai rău!
- Ai mei?!?!... Eu care te-am luat de la maică-ta....
- ....
- ....

Şi dialogul a continuat...
Au ajuns la vorbe grele...
Apoi au divorţat...

Peste ani de zile.. stând singuri s-au gândit de ce s-au despărţit...
şi într-o zi când s-au întalnit întâmplător, s-au privit şi s-au luat în braţe.

El a zis:
- Mai, hai să ne împăcăm...
- Of, când mă gândesc... atâta timp despărţiţi.. hai să fim împreună!
- Da . şi de la ce....
- ...De la un şoricel care a ieşit din stânga...
- Ba din dreapta!
- Ba ţi-am zis că din stânga a iesit!!!!
- ...
- ...

Nu ştiu de ce am impresia că uneori starea de război dintre noi e menţinută cu suces de un mickey mouse poznaş?!?! De-aici şi până la capăt nu e mult. Dar tot nu înţeleg de ce îşi mai bagă coada, chiţcăitoarea, când e vorba de împăcare? Am văzut eu bine, alea două umbre sunt urechi, sau îs ascuţite?
Ce ştiu sigur, e că a ieşit din dreapta!

Sebi

 

Amintiri dintr-o alta copilarie

De ficare data când treceau prin acel loc, tatal îi spunea povestea aceea simpla,despre o viata noua si una veche... aruncata. Bucuria pe care o simtea de fiecare data când trecea pe acolo, facea ca viata veche sa nu se agate din nou cu disperare de el, apoi cu timpul ea a murit uitata acolo în pârâu.

Alex era mic... când s-a întâmplat totul. Dar îsi mai aducea aminte... casa lor de la marginea satului. Era ca toate casele de pe atunci. Cu lut pe jos, când ploua era noroi. O singura camera si toti acolo. Mama, tata si apoi ceilati frati veniti pe rând. A copilarit împreuna cu puii de gaina, mieii si viteii ce îi tineau tot acolo când veneau prea repede, sau când iarna nu mai pleca din satul lor. Mai târziu si-a dat seama ca au ceva „minunat” în casa. Si a înteles rostul tevilor încurcate de pe soba, pe pielea lui, caci trebuia sa aiba grija singur de toata gospodaria când se adunau vecinii si neamurile în zi de sarbatoare la ei. Putini în sat mai aveau asa instalatie în casa: din ceva lucruri stricate puse acolo la fiert iesea ceva apa cu gust ciudat, ce îi prostea pe oameni. Viata lui nu era tocmai frumoasa, mai ales de sarbatori.

Dar in acea zi, vântul adia usor dinspre sat. Si cum EL bate de unde vrea si încotro vrea, aducea pâna la prispa casei lor, o chemare si o melodie noua.

Mama lui... ca mamele din acea vreme. Ori Vitoria Lipan, ori Smaranda Creanga ori mama lui Sandu, toate cu acelasi diametru al inimii. L-a luat de mâna pe copil si i-a zis sotului: „Hai mai sa vedem ce-i !”

Era nunta. Tot satul adunat. Nunta cum nu mai fusese pe la ei. În primul rând bucuria era alta, desi multe lipseau. Doar câtiva tineri necunoscuti vorbeau... Si apoi când ei cântau... cânta tot Cerul.

Mama îl tinea strâns de mâna pe Sandu, si asculta plângând. Tatal...îi veni pofta de-o tigara. Le avea la el mereu, pregatite de acasa în tabachera: foi de ziar si frunza tocata. Iesi în drum..., scapariciul... când cineva l-a luat de mâna si i-a spus: ”Prietene, si frate, de ce ai iesit afara? Hai te rog si fumeaza acolo cu noi. Si noi suntem oameni cu pacate!”

Asta a fost tot!

...Da, am uitat: tabachera si scapariciul aruncate în pârau, când se întorceau înspre casa; dragostea, luata din sufletul celui ce i-a vorbit asa de frumos; si constiinta unui altfel de Dumnezeu ce rasuna si acum în inima prin acele cuvinte aduse de vânt: „Negritestilor.. întorceti-va la Dumnezeu!” Acestea sunt lucrurile ce au transformat viata lor. Nu si-au cumparat de la standul de artizanat tablou cu: <<Eu si casa mea vom sluji Domnului. Joshua 24:15>> Nu existau pe atunci, dar asa au facut...

Insatalatia de rachiu..? Nu mai stiu ce s-a întâmplat cu ea, probabil nu a fost aruncata in pârau ca sa nu fie gasita de altii.

Câteva lucruri, pe care le putem desprinde din aceast text, pentru ca el sa nu fie doar o simpla poveste cu happy end:

1 Cum spuneam, Vântul bate unde vrea, si când vrea. Deci nici o adunare nu-i fara rost. E o sansa pentru mine, pentru tine si pentru cei din jurul nostru.

2 La nunta nu aveau sonorizare. Acum, avem boxe Emaus, dar de multe ori cântarea nu strabate dintre zidurile reci ale inimilor noastre. E nevoie de oameni care sa vesteasca puternic, sa cânte din inima si mai presus de toate sa se roage cu foc, pentru ca Evanghelia sa ajunga pana la capatul satului.

3 Atunci când conditia 2 e îndeplinita, noi trebuie sa fim oamenii care nu sting focul: „Sa iasa pacatosu' afara sa fumeze”!

4 Lucrurile vietii vechi, trebuiesc aruncate într-un pârau cu multe balarii ca sa nu mai fie gasite apoi; sau îngropate destul de adânc... si harta aruncata; sau cea mai buna solutie: “ Arderea”!

Sebi

 

Mama Rozi si modulele cookie

O gramada prinsi… Fraieri. Puteau simplu. Clik dreapta pe Internet Explorer, apoi proprietati, apoi stergere module cookie, stergere fisiere, stergere istoric – OK. Si totul se face alb „about: blank”. Batrânii habar n-au. Ei sunt multumiti ca n-au televizor în casa, tu esti multumit ca ai vazut poze de poze, imagini de imagini, fete de fete. Capul sta acolo cu minte cu tot. Închizi ochii, tot imaginile alea le vezi. Ce rugaciune? Ce post? Ce Biblie?

Gata, esti înfrânt! Nici o sansa pentru ca mâine vrei mai mult. N-ai ajuns accidental acolo. Era posibil daca ti-ai instalat programe free sau shareware care contin adware. Întelegi, nu? Da, nu din cauza asta. Poate din cauza link-urilor sau site-urilor cu crack-uri. Da, nici asa n-ai ajuns acolo. Ai cautat… Ai avut adresa. Esti mai tare poate. Ai intrat prin file-sharing cu programe gen torent, lime-wire si ti-ai transferat marfa de marfa.

Totul e alb… Numa, constiinta nu. Ea e dalmatian. Ce sa stie mama-ta de chestiile astea? Desi ai facut niste download-uri, n-are habar sora Rozi cu picioarele umflate, cu batic de naylon, care ti-a mai facut vreo sapte frati, sa mearga pe ultimele fisiere vizionate cu playerul sau cu programele de vizionat poze.

Ar fi o solutie ca babacul sa dea clik dreapta pe Internet Explorer, apoi la proprietati, apoi la continut – control continut – activare dupa aia marcheaza, sex, nudity si violence si fericit da OK. A doua solutie, papa instaleaza windows cu mai multi useri, el e adminul si da la inamicii din casa drepturi limitate de download si acces net. Poate sa ma sune pe mine sa-i explic niste setari privacy, le pune pe maxim de intri si pe google cu parola.

Sau apuca si învata sa lucreze în DOS cu programe specifice…

Sau te pocaiesti tu, smechere…

Dumnezeu te vede, e lânga tine, de El nu poti sterge istoricul vietii tale…

Ce site-uri ai vedea cu mama Rozi lânga tine?

BUZZ!!!

Vladimir Pustan

 

Viata

Cat de mult am putea asemana discutia de mai jos cu cea dintre doi batrani (doi bolnavi) pe patul de moarte, care vorbesc despre incertitudinea vietii de dincolo, dar si cu prezenta lui Iisus in viata noastra, fara de care nu am putea trai !

Discutie intre doi embrioni:

- Si tu crezi in viata de dupa nastere?
- Desigur. Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva. Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.
- Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar putea sa arate?
- Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici. Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura.
- Ce tampenie! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar ca ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical. Insa ia sa iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum e prea scurt cordonul ombilical.
- Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva. Insa,probabil, ceva mai altfel decat ne-am obisnuit aici.
- Pai de acolo nu s-a intors nimeni. Odata cu nasterea, viata se termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o permanenta inghesuiala, in intuneric.
- Eu nu stiu exact, cum va fi, daca ne vom naste, dar desigur ca o vom gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi.
- Pe mama? Tu crezi in mama? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?
- Pai oriunde, in jurul nostru. Doar traim in ea si prin ea. Fara ea, nu am fi deloc.
- Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicand, nici un fel de mama, asa ca e evident ca nu exista.
- Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum mangaie lumea din jurul nostru. Stii... eu cred ca viata adevarata ne asteapta abia de acum incolo!

primit pe mail de la Silviu

 

Lucruri pe care numai voi le puteti

Scriu din nou despre ceva de care-mi aduc aminte doar o data pe an. Atunci fac risipa de flori în biserica, „sacrific” un program numai pentru evenimentul acesta, zâmbesc mai mult, trec cu vederea pentru câteva zile, excese infantile în ceea ce priveste îmbracamintea si alte nimicuri si panglicute. Totul numai pentru a sarbatori o zi pe an partea feminina a bisericii si nu numai.

Mame, sotii, surori, fiice, prietene sau de toate cele, partea mai neglijata a lucrarii, vasul mai slab al mântuirii, pentru voi rânduri de fata, scrise de cineva cu o teologie mult prea masculina.

Adica ce puteti face voi?

Exista lucruri pe care numai voi le puteti face.

Cu o mâna sa stergeti nasul copilului si cu cealalta sa raspundeti la telefon. Sa plângeti cu un ochi pentru o nesemnificativa nota de 9 si cu celalalt sa râdeti pentru o pereche de pantofi ieftini. Sa spalati sosete cântând din „Corul robilor” si sa faceti liste de cheltuieli imaginare.

Exista lucruri pe care doar voi le puteti repara.

Sireturi rupte sau care nu mai intra pe gaura mica de la bocanc, inimi frânte de copil, nepot sau fratior din cauza favoritismelor de la scoala.

Puteti repara doar voi relatia cu ursul ce printre altele va e sot sau prieten si e mai mult botos. Puteti readuce pacea în casa, în scoala, în biserica, în relatii, cu un singur cuvânt, cu un singur zâmbet, cu o singura tresarire de pleoapa.

Exista lucruri pe care numai voi le puteti sti.

Durerea ascunsa, deceptia cu dinti de pitbull, cauze si efecte.

Raspunsuri pentru lucruri fara raspuns, cunoastere din necunoastere si observ cu gelozie ca Dumnezeu va descopera lucruri care pentru noi le tine ascunse.

Pentru toate aceste lucruri azi, când ultima zapada îmi râde în nas, sfidând calendarul, ma fac avocatul din oficiu al purtatorilor de barba, mustata, rautati, uitari, egoisme si pantaloni si va las copyright-ul pentru lucrurile enumerate pentru ca oricum, noi, partea masculina a acestei planete rotitoare, tot nu le putem face si nici n-avem de gând.

Vladimir Pustan

 

Examenele iubirii

M-a întrebat o tânără săptămâna trecută care sunt testele pe care iubirea trebuie să le treacă pentru a şti că e iubire adevărată sau surogat. Care e diferenţa, cine face diferenţa şi cum putem avea certitudini într-o lume plină de incertitudini?

Jertfirea ar fi unul dintre lucrurile indispensabile. O iubire care nu aşteaptă, care vrea totul fără să dea nimic, o iubire egocentrică e semn rău ca şi o cucuvea pe casă.

Apoi vine maleabilitatea. Dragostea acoperă, zice Biblia, nu schimbă. Acoperă. În dragoste, greselile, scăparile; a şti să laşi de la tine, să treci cu vederea lucruri neesenţiale. Pocăinţa nu-i unul dintre acestea.

Cum te comporţi în despărţire temporară, când el trebuie să plece trei luni în Spania? Minulescu spunea în proza ''Corigent la limba română'' că dragostea se măsoară după durata absenţei şi lungimea desparţirii. Ştii să aştepţi?

Ce valori sanctifică iubirea voastră? Cele trecătoare sau cele perene? Dumnezeu e pe primul loc? Dacă nu este EL, nu-ţi face iluzii, că nici tu nu eşti. Este el. Un om ce nu-L pune pe Dumnezeu pe primul loc se pune pe sine, nu pe altul.

Dragostea nu stă în vorbe, auzim mereu. Nu crede asta. Are nevoie de cuvinte frumoase, de gesturi tandre (nu pipăieli), are nevoie să surprindă. Dragostea stă în fapte, în a te lăsa pe tine dând, cu bucurie, celuilalt.

Aveam la facultate un student îndrăgostit lulea de o studentă. Frumoşi şi deştepţi. La un examen, lui i-am dat nota 7, iar ei, nota 8. A venit la mine şi mi-a zis:''Prietena mea are numai note de 10, te rog nu-i strica media!'' L-am întrebat dacă o iubeşte.

''Grozav!'' mi-a zis. ''Atunci iau de la tine două puncte şi-ţi dau 5, le pun la ea şi-i dau 10.'' ''Nu este altă cale?'' ''Nu.'' A murit şi a înviat de câteva ori în noaptea aceea. Dimineaţă, cu ochii nedormiţi, mi-a zis stins: ''Accept.''

Apoi s-au căsătorit.

Vladimir Pustan - Extras din cartea: ''Dulcele sărut al singurătaţii''

 

Tânar sau bogat

Cum le-am putea avea pe amândoua, tineretea si banii? Meditam la un raspuns în timp ce treceam câte o frontiera. Era clar, ca de aceea am fost dispusi sa platim pretul…copilariei neterminate, somnului sub cerul liber si tratamentului de care se bucura un strain. Ne-am dorit si ne-am visat mult în ambele ipostaze. Nu aveam curajul sa povestim visul celor ca noi, asa ca a mai ramas o solutie…strainatatea. Parintii si tara erau neputinciosi. Doar una dintre ele era de obtinut în România si anume sansa si dreptul de a fi…un tânar.

De ce nu ideala combinatie dintre anii visatori ai tineretii si bani? De ce masini decapotabile lasa ca vântul sa ridice în aer perii putini si albi si nu pletele tinerilor dornici dupa ele? De ce ne vom permite doar spre final… calatorii în jurul lumii? Daca aerul din conturi scade si avem chiar ce visam în România, realizam ca bogatia occidentala mult dorita ne cere aproape totul. Timpul comprimat, noptile scurte, familia neglijata, biserica uitata, prietenii pierduti si euro, sunt lucruri platite pentru tânjita stare materiala. Nu dramatizez situatia doar pentru diaspora, deoarece unii tinerii platesc acelasi pret si simt sentimentul strainatatii chiar în tara lor.

Cel mai mare tribut pentru bogatie si lacomie  l-a platit un tânar…bogat. Nu avea nume, pentru ca numai banii erau de el. Credea ca si Isus vinde indulgente. Si-a pastrat averile si bogatia pentru o vreme, dar si-a pastrat sufletul si pentru totdeauna. Omul intentiilor bune, dar al deciziilor proaste. Nu averea tânarului L-a deranjat pe Isus, ci un lucru care si astazi înca continua sa-L întristeze: atitudinea gresita a tinerilor bogati fata de ceea ce au si a celorlalti tineri fata de ceea ce nu au. Deci nu ce ai , ci atitudinea legata de ceea ce ai poate fi pacat si bariera pentru vesnicie sau testul urechii acului.

Si tineretea, si banii sunt trecatoare, renunti la una în favoarea celeilalte. Ne întoarcem în tara mai bogati, dar mai putin tineri. Ne vizitam parintii la vârsta la care i-am lasat noi în tara. În România toti ar accepta sa se îmbogateasca cinstit, daca nu ar dura atât, desi recurgând la putina matematica am recunoaste ca distanta cea mai scurta dintre doua puncte e o linie dreapta.

Mai mult ca oriunde în Occident ai posibilitatea sa devii si sa te mentii bogat, umbla dupa aceaste averi care te fac bogat si înaintea lui Dumnezeu, bogat în fapte bune. Care ar fi reactia ta la cererea lui Isus de renuntare la tine si la ce ai adunat? Domnul Isus nu a mai cerut nimanui în Biblie sa renunte la avere, desi daca pentru asta ai trai nu ai scapa de aceeasi confruntare ca a tânarului bogat.

               Poate ti-ar cere sa renunti la diplome, orgolii, aspiratii, vize si iubiri…

Vali Jurjea [Dublin]

A . R . U .

Doua categorii de oameni erau greu de mântuit în Israel. Vamesii care storceau taxele de la evrei în folosul romanilor si prostituatele care storceau taxe de pe unde puteau. De aceea ofensa adusa de Isus fariseilor li se parusera oribila. Isus le spusese ca vamesii si fetele de pe centura vor ajunge în cer înaintea lor. Adica ei mai aveau o sansa daca se pocaiau pentru ca fariseii în neprihanirea lor nu se mai puteau pocai ca n-aveau de ce.

Mântuise deja un vames, Matei. Apoi îi mântuise si seful. Pe unul micut, chel si burtos din varful unui sicomor. Zacheu.

Fariseii oripilati au hotarât sa-i întinda o cursa si i-au adus, însotita de pumni si scuipaturi o femeie de la sectia Moravuri. O chema Maria Magdalena, dar putini îi stiau numele. Cei mai multi o fluierau.

Prostituatele erau însemnate în lumea neevreiasca cu semnul tunderii parului sau obligatoriu sa poarte o haina rosie. Evreii când le prindeau puneau pe ele un cearceaf si dupa aceea dadeau cu pietre în cearceaf pâna se facea rosu pentru ca la ei greseai doar o data. Au adus-o deci înaintea lui Isus, gata sa faca înviorarea de dimineata la aruncatul bolovanilor.

Treaba statea sucit … Daca Isus spunea s-o ierte calca legea lui Moise. Ori El a venit sa împlineasca Legea nu s-o strice. Daca zicea sa se dea cu piatra era nesimtitor si rau si fara suflet.

În viata o sa-ti dai seama ca multi din cei ce te condamna n-ar avea dreptul s-o faca pentru ca sunt la fel sau mai pacatosi decât tine. Iar Cel ce are dreptul sa te condamne nu o s-o faca pentru ca El n-a venit sa arate cu degetul, sa dea cu piatra, ci sa mântuiasca.

S-a apucat sa scrie pe nisip. Absorbit de ceea ce facea le-a spus fariseilor ca cine e fara pacat, adica cine n-a fluierat dupa Maria niciodata, acela sa dea tare cu piatra.

Iarasi s-a apucat sa scrie si nu s-a uitat cum batrânii si tinerii au lasat pietrele si s-au furisat pe usa afara.

Maria Magdalena a ramas singura. “Du-te ” înseamna iertare „si sa nu mai pacatuiesti” înseamna conditia absoluta a iertarii.

Învatatorul s-a ridicat si a plecat. Pe nisip ramasesera trei litere si trei puncte A.R.U. adica „Astept raspuns urgent” – Era scrisoarea Lui de dragoste si iertare.

Maria a înteles si a plecat dupa El. A fost si la cruce. Apoi nu mai stim … Acum probabil e în slava.

Din cer cad în cutia postala a inimii tale sute de scrisori pe care scrie A.R.U. Pe multe le-ai aruncat fara sa le deschizi. Pe care le-ai deschis nu le-ai citit. La cele citite n-ai trimis raspuns.

Anii trec …

Vladimir Pustan

 

CEA MAI BOGATA FAMILIE DIN BISERICA

Nu o sa uit niciodata Craciunul anului 1980. Aveam paisprezece ani, Maria, sora-mea, avea 16 ani, iar Jeni, cealalta sora, nu împlinise înca 18 ani. Eram noi trei si mama. Tata murise de 5 ani în accident la mina .
Cu o luna înainte de Craciun pastorul nostru a anuntat o colecta speciala pentru cea mai saraca familie din Biserica. A cerut ca fiecare sa economiseasca timp de o luna ceva bani ca sa dea acelei familii pe care fratii din comitet o vor considera cea mai saraca.

Ne-am gândit ce am putea face noi patru. Planul mamei a fost sa mâncam timp de o luna de zile numai cartofi. Astfel puteam economisi 300.000 lei. De asemenea, daca vom sta cu becul stins seara de seara, mai puteam economisi 100.000 lei.

Eu cu Maria am facut curatenie la câtiva bogati, iar Jeni a vândut ceva felicitari facute de ea. Seara pe întuneric, vorbeam si ne imaginam cum familia aceea se va bucura. Eram în Biserica noi si înca 80 de membri, iar mama a calculat ca se va strânge înca de douazeci de ori atât cât avem noi, mai ales ca pastorul ne aducea aminte în fiecare duminica de colecta.
Cu o zi înainte de Craciun, am plecat cu Maria la magazin sa schimbam banii în bancnote nou-noute. Asa învataseram noi ca trebuie sa dam lui Dumnezeu.

Am venit acasa cu 800.000 lei. O bancnota de 500.000 lei si trei bancnote de 100.000 lei. Niciodata nu avusesem atâtia bani. Nu ne pasa ca n-aveam haine de Craciun. Noi eram fericite. N-am putut dormi toata noaptea de nerabdare.

A doua zi, în ziua de Craciun, ploua cu galeata, iar noi n-aveam umbrela. Biserica era la 2 kilometri de casa, dar noua nu ne pasa cât de ude vom fi. Jeni avea gauri în pantofi si a pus niste hârtie. Pe drum, hârtia s-a udat, iar ea era leoarca la picioare. Am stat bucuroase în Biserica, desi am auzit câteva fete de la cor râzând de rochiile noastre cele vechi. Dar mai auziseram asta si nu ne-a durut. Cu banii în mâna, eram bogate. Când s-a facut colecta, mama a pus bancnota de 500.000 lei, iar noi, fiecare, câte una de 100.000 lei.

Pe drum spre casa cântam de bucurie. La amiaza, mama ne-a facut o surpriza. Cumparase 10 oua pe care le fiersese si le-am mâncat cu cartofi prajiti. Era ziua de Craciun si noi ne simteam asa de bine. Dar pe la ora 15:00 a venit la noi pastorul. A chemat-o pe mama la usa. Când a intrat mama în casa, era alba ca varul si tinea un plic în mâna. Am întrebat-o ce este în plic si abia dupa jumatate de ora mama l-a deschis. În plic era o bancnota de 500.000 lei, trei bancnote de 100.000 lei si 40 de bancnote de 10.000 lei. În total 1.200.000 lei.

Nimeni n-a spus nimic, doar ne uitam la podea. Cu câteva minute mai înainte ne simteam ca niste milionare. Acum, cu plicul în mâna, ne simteam ca niste copii teribil de saraci.

Noua ca si copii ne parea bine ca suntem bogati fata de altii, ca aveam cartofi. Apoi, stiam ca suntem bogati ca aveam o mama grozava si multi copii nu aveau mame defel. Ne bucuram ca eram trei surori în casa si atâtea familii nu aveau copii. Stiam ca nu avem multe lucruri pe care altii le aveau, dar niciodata nu ne-am gândit ca eram saraci; dar în acea zi de Craciun am aflat ca eram.

N-am mai fost niciodata ca înainte. Saptamâna care a trecut apoi, n-a vorbit nimeni în casa noastra. N-am mai vrut sa mergem la Biserica de rusine, dar mama nu ne-a dat voie.
Mama ne-a întrebat ce sa facem cu cei 1.200.000 lei, dar noi nu stiam ce fac saracii cu banii.

[ 80 de oameni au strâns 1.200.000 lei din care 800.000 i-au dat cei mai saraci oameni din Biserica ]

Vladimir Pustan

 

Frumoasa si chestia

Am oroare sa ma duc la nunti. Alb-rosu, alb-albastru. Unsprezece perechi de domnisori de onoare sau treisprezece perechi. Gel, guma de mestecat, matusi transpirate, rochii scurte, tocuri cui, panglici, parfum bulgaresc .

Muzica prea tare, program bisericesc prea lung „puncte în program”. Cânta Alina cu Laura, Laura cu Carmen, Laura cu Carmen si Vasile. Combinatii matematice, predicatori tepeni, gravi, sfatosi, predici multe, lungi

Corul se hlizeste, mireasa cu trena , doi kilometri de trena . Intra triumfala , pe culoar, doi miri de cinci anisori arunca petale pe jos, alti doi majordomi poarta verighetele. Verighetele late. Intra mama, tata, cuscrii, nasii plini de entuziasm. Apoi mirele. Pantofi albi, panglica la gât, gel, buchetul tinut stângaci. Apoi mireasa. Stupid people! Mesteca guma . Cartonas galben.

Toti în picioare. Cânta marsul, apoi restul. Rugaciunea de final. Iesim afara buluc. Din nou petale si ceva grâu. Buchetul nu se arunca pentru ca-i scump. Pupam mireasa, mirele, nasii, pastorii, muzicantii. Plecam la masa . Gustari expirate, baloane albe, rosii, albastre, tortul miresei mare cât un tanc .

Lumânari, zâmbete, felicitari, plicuri …

Nu-mi place la nunti…Pentru ca am uitat sa fim simpli si ne-am chiciuit (iertati cuvântul) viata. Ce mai lipseste nuntilor noastre? Guta , Salam, Vali Vijelie, Adi de la Vâlcea sa ne cânte „E mai bine doi, chiar si la nevoi, funia-mpletita mult mai tare e” si „Iubitii nostri miri” …

Vladimir Pustan

 

Nu cred ca pâna la 25 de ani, Beniamin sa fi avut ceva mai aratos decât sicriul. Din lemn adevarat, cu mânere aurite, numai în filme am mai vazut asa ceva.

În jurul sicriului se strânsesera sapte frati si surori, precum si parintii. Nu avea decât o luna si jumatate de lucru în Italia, când o masina condusa de un sofer dement a trecut peste el în timp ce mergea linistit pe bicicleta. Doua sapta mâni s-au trudit parintii sa-l aduca acasa, sa-l îngroape în Brad, locul unde s-a nascut.

Tinerii din biserica plângeau privindu-i poza. Nu am putut predica decât 10 minute, atât mi-a fost de ciuda .

A vrut sa-si cumpere o casa si sa aiba în curte o masina. De aia îmi era ciuda. Pe saracia din tomberonul acesta de tara, pe italieni si putinul pe care-l dorim si pentru care murim nestiuti si singuri.

De la Tebea spre Brad erau numai frunze cazute pe drum si-am plâns când m-am gândit ca Beni e acum în tara fara toamne, unde nimic nu se rupe si nu moare.

Pe un tânar baptist l-au ucis în urma cu trei luni în Spania, pe un penticostal de 19 ani l-au aruncat de pe nava Dubai în ocean la rechini.

De fapt nimeni nu ne vrea, numai Dumnezeu în tara Lui .

La revedere Beni. Sa ne astepti la poarta numarul 7 în Paradis. Acolo se vor aduna românii nedoriti niciunde.

Vladimir Pustan

 

De ce nu putem fi fericiti ?

Poate de ce e noiembrie, nu mai zâmbesc oamenii pe strada … S-a facut frig si ploua , noaptea se lasa iute, rusii au scumpit gazul, iar lemnele de foc sunt tot mai putine. Pe glob dispar doua zeci de hectare de padure pe minut, chinezii sunt peste tot si ne va fi tot mai greu în iernile ce vor urma. Bine ca s-a maritat Oana Zavoranu…

Nici sfintii mei din Biserica nu arata mai bine. Stau cu gura punga ca Sinan–Pasa dupa ce si-a zdrobit dantura de podul de la Calugareni.

Orice zâmbet provoaca dereglari ale muschilor fetei si de aceea nu miscam nici sprâncenele ca sa nu ne cada fruntea pe ochi. Copilaria tine 6 ani, dupa care începe scoala, iar la 14 ani când avem carte de identitate intram deja în batânete. Traim putin si prost pentru ca nu ne stim bucura de paranteza asta numita viata . Ne tragem unul altuia bucata de pâine de la gura si am citit undeva ca sârma de cupru s-a inventat când doi scotieni au tras de un penny pentru ca nu stiau al cui e .

Credem ca binecuvântarile ne sunt drepturi. Tipam la Dumnezeu ca si cum ni s-ar cuveni sa avem lucrurile pe care le avem. Îi privim pe clientii spitalelor de oncologie ca pe niste blestemati ai vietii si uitam ca a te juca cu mâna în parul iubitei e un privilegiu, nu o normalitate .

Ne-am obisnuit atât de tare cu pamântul încât îl vedem frumos dincolo de fumul înecacios din orase. Vechii rabini spuneau ca atunci când Iosif strângea bucate din Egiptul binecuvântat, când treiera grâul, arunca pleava pe Nil ca amarâtii din aval sa vada ce binecuvântari erau în alta tara.

Tot ce traim si tot ce primim pe pamântul obosit e pleava pe lânga ce ne asteapta în ceruri. Dar a vorbi despre cer e sinucidere curata când cetatenii se gândesc la pretul margarinei Wiessana, la autobuzul 112 care-i duce la serviciu si viseaza sa devina un Irinel Columbeanu, putin mai înalt. Nu putem fi fericiti pentru ca ne dorim prea putin, iar acest putin e putred ca marul din care a muscat mama Eva .

Vladimir Pustan

 

Februarie, pe bicicleta

Toata saptamâna i-a mers rau …La ultimul examen al sesiunii a picat. L-au dat afara pentru ca l-a întrebat pe unul cât e ceasul .

O operau pe maica-sa la spitalul judetean exact la ora 10 dimineata. De aia a întrebat cât e ceasul si oricum tot n-a aflat. Era unul bursuc.

Raluca …cu Raluca are probleme cât cuprinde. E geloasa. N-ar trebui sa fie, ca el numai în ochii ei se uita. Are ochi ca marea în septembire. Si la ce i-ar mai trebui si alte belele? Ea zice ca fetele se dau învânt dupa el. E înalt, brunet si cu ochi albastri. Acum sunt ochi tristi. Maica-sa nu s-a trezit din coma . El sta acas a cu Radu si Maria, fratii mai mici. Aî ncercat sa faca ceva de mâncare si nu i-a prea reusit. La Raluca nu-i raspunde la telefon. Probabil ca ea s-ar oferi sa gateasca ceva, dar i-a spus al batân ca-i rupe un picior (lui) daca o prinde prin casa. N-o suporta pentru ca taica-su, „umflatul” cum îi spune scrâsnind babacul, i-a luat locul în comitetul bisericii în urm a cu patru ani.

Colac peste pupaza si-a zdrobit un genunchi cazând de pe bicicleta ieri, când mergea la spital. Februarie nu-i pentru bicicleta !

Umbla schiop, bursa e pe cale sa se duca, mama e în coma, Raluca cu fandoseli. Asta-i viata ?

…Mi-a dat un bip aseara si mi-a spus ca la douazecisiunu de ani n-ar merita asa ceva. Eu l-am asigurat c a are dreptate. S-a mai linistit .

                Dimineata m-a bipuit iarasi …

Vladimir Pustan

 

Nemultumirea, ca mod de viata

                Erau doi batrâni cârcotasi în „Papusile Muppets ”. Stateau la balcon si nici un program nu-i multumea. Mereu cârteau. Erau simpatici în smochineala lor, bosumflici ca si Morocanosul din „Alba ca Zapada ”. Acum nu-mi mai sunt dragi pentru ca n-au reusit sa transmita nemultumitilor de astazi umorul lor. Avem de-a face cu nemultumiti eterni si inculti, fara idei inovatoare, tepeni si mai ales nevindecabili.

Subiectele de acreala si constipatie a spiritului sunt variabile. Sotia sau sotul, copiii, locul de munca, biserica, cântarea corului, predica lunga sau scurta, caldura de afara, aerul conditionat din înauntru (prea tare, încet sau inexistent) pâinea din punga, garnitura de chiulasa de la masina.

Ascultam pe unul venit din concediu. Marea prea agitata, algele prea mirositoare, sucul prea scump, iar la întoarcere un dezastru. Cozi interminabile pe soselele patriei. Concediu ratat!

Anul viitor se va duce la munte. Muntele prea înalt, cabanierul nespalat, cortul cu gauri, bocancul rupt, pateul expirat. Dezastru de pe acum.

A-ti programa de dinainte vopsirea lucrurilor în negru, iata o mare saracie a sufletului.

Nemultumirea creeaza riduri în suflet, dar si pe fata si nici un salon de înfrumusetare nu va reusi sa le scoata.

Nu crap de optimism, dar când vad personajele grotesti ce nu mai gasesc o farâma de optimism si multumire în viata ma simt cetatean venit din lumea oamenilor verzi cu urechi în forma de pâlnie.

Când viata îti ofera o lamâie, fa din ea o limonada, zicea Dale Carnegie …

Vladimir Pustan

 

 

Album Foto

Poiana Sărată - 2007